Despre mine

Buna ziua

Tot evitam să scriu la acest compartiment al site-ului (despre mine), dar apar tot mai multe referințe la podcast însoțite de diverse seturi de informații despre autor. Am decis să scriu aici puțin despre mine și viața mea în afara podcastului. Deci.

Mă numesc Natan Garștea, m-am născut în anul 1976 și sunt din Durlești.

Sunt economist de formațiune, în anul 1998 am absolvit Academia de studii economice din București. Și majoritatea activităților mele de bază au fost în domeniul economic. Am activat mulți ani în domeniul piețelor de capital și al investițiilor, am condus compania mea de evaluare a afacerilor, am lucrat în cadrul Comisiei Naționale a valorilor mobiliare (actuala Comisie Națională a pieței financiare) și am fost mulți ani consilierul președintelui acesteia.

În anul 2015, în mijlocul crizei de după frauda bancară, am fost invitat să fiu consilierul pe finanțe al Prim-ministrului Chiril Gaburici. Apoi am activat ca director de program în cadrul Centului analitic „Expert-Grup”, iar din anul 2016 sunt consilier pe economie și comunicare al guvernatorului (guvernatorilor) Băncii Naționale a Moldovei.

Începând cu anul 2001, paralel cu activitatea de bază, am predat timp de mulți ani în câteva universități din Moldova materii legate de activitățile mele de bază (aceea ce eu cataloghez, oarecum, ca hobby, ținând cont de remunerarea la noi a profesorilor).

Întrețin un blog (îl puteți găsi aici), pe care, din păcate, scriu tot mai rar ultimul timp. Dar nu sunt foarte sever  cu mine în această privință, ținând cont de volumul mai mult decât impunător al scriptului podcastului.

Una dintre principalele mele activități, în afara acelor domestice și a lucrului, mulți ani au fost jocurile intelectuale. Puteți afla mai multe despre Clubul Moldovenesc de jocuri intelectuale de aici. Sunt magistru al clubului, fapt cu care mă mândresc nespus, și echipa mea a reprezentat cu succes Moldova la campionate internaționale.

Lucrul la podcast l-am început în anul 2017, primul episod a fost publicat pe 23 aprilie 2018. Eu citesc tot aceea ce spun în podcast, este în întregime bazat pe script. Pregătirea unui episod durează, în medie, 2-3 săptămâni, însă când descriu o regiune nouă, o perioadă nouă, sau niște realități schimbate, am nevoie de mai mult timp să studiez un set nou de surse. De obicei folosesc cel puțin 2-3 surse diferite, în unele episoade ajung și la 8-9 (surse și cărți specifice episodului, nici nu mă refer la cărțile generale de istorie). Intenționez să public cumva, la finele fiecărei epoci, bibliografia utilizată pentru perioada respectivă.

Mulțumesc că mă ascultați. Totul abia începe.

(Pentru orice întrebări legate de această pagină sau podcastul „Istoria Moldovei”, vă rugăm să ne contactați pe adresa info@istoriamoldovei.md)