4. Cultura Cucuteni

În acest episod povestesc despre cultura Cucuteni – cea mai avansată, cea mai cunoscută, și cea mai frumoasă din culturile Europei vechi, apogeul dezvoltării lor.

 

Hora de la Frumușica

Sursa: https://www.iseultandbloom.org/images/old-europe/05-hora.png

 

Taurul pe rotile

Sursa: https://farm9.staticflickr.com/8012/7301560352_a6df7940c2_c.jpg

 

Consiliul zeițelor

Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9d/CucuteniRitualStatues.jpg/600px-CucuteniRitualStatues.jpg

3. Europa veche

În acest episod povestesc despre fascinanta și puțin cunoscuta lume a Europei vechi – un grup de culturi din valea Dunării de jos, care în unele privințe întreceau orice alte culturi existente atunci pe glob.

Tăblițele de la Tărtăria

sursa: https://hu.wikipedia.org/wiki/Tatárlakai_lelet#/media/File:Tatárlaka.PNG

Gânditorul din Hamangia

sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Hamangia_culture#/media/File:Hamangia_Muzeul_din_Constanta.JPG

2. În calea răotăților

În episodul 2 vorbesc despre amplasarea noastră geografică, despre principalele trasee ale migrațiilor, dar și despre primii oameni de pe teritoriile noastre.

Și desigur că Jordanes îl chema, Jordanes, nu Joanides. Idee nu am de unde s-a luat Joanides în textul meu.

 

Munții Europei

sursa: https://geology.com/world/europe.jpg

Stepa

sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Steppe#/media/File:Eurasian_steppe_belt.jpg

Detalii tehnice

Buna ziua
 
Eu deja de mai mulți ani sunt un consumator constant de podcasturi. Și îmi părea foarte simplu și comod: te-ai abonat, primești notificări când apar episoade noi, asculți când ai chef, dacă vrei – oricând pui pe pauză și continui altă dată de unde te-ai oprit.

Dar din discuțiile cu mai mulți cunoscuți și prieteni, mi-am dat seama că pentru mulți dintre ei utilizarea podcasturilor este o noutate. Și aceasta îi face oarecum reticenți să le asculte – e nevoie de nuștiu-ce aplicații, trebuie de descărcat ceva, de instalat ceva, de subscris la ceva, de căutat căștile…

De aceasta, am încercat să fac procesul respectiv cât mai simplu posibil, și să dau cât mai multe opțiuni de ascultare, pe toate gusturile. Iată care ar fi ele.
 
1. Ascultatul în browser

Site: http://istoriamoldovei.md

Pagina facebook: https://www.facebook.com/istoriamoldovei/

În primul rând, podcastul este accesibil în browser și poate fi ascultat online, fără nici un fel de aplicații suplimentare. Aceasta se poate face pe site-ul dedicat lui, sau pe pagina facebook a podcastului. Veți găsi aici toate episoadele, pe măsura apariției lor, și nu doar.

Chiar dacă cea mai comodă metode de a asculta podcastul, până la urmă, ar fi utilizarea unei aplicații specializate, oricum din când în când vă voi ruga să vizitați oricare din aceste două pagini, fiindcă voi plasa pe ele și materiale suplimentare și auxiliare podcastului.
 
2. Aplicație dedicată la calculator

iTunes

Dacă cel mai comod pentru voi e să ascultați la calculator, în primul rând aș recomanda aplicația iTunes. Acesta e o aplicație pentru ascultarea și catalogarea muzicii de la Apple (destul de greoaie, de altfel). Dar o recomand nu fiindcă aș fi (sunt) apologet Apple, ci fiindcă aplicația este perfect adaptată pentru ascultatea podcasturilor. Însăși termenul de „podcast” face referință la iPod – un dispozitiv compact și portabil pentru ascultarea muzicii, lansat de Apple în 2001. Anume după apariția lui, a apărut această categorie de media – podcastul – mici episoade audio care puteau fi încărcate în iPod și ascultate pe drum spre serviciu sau în timpul sportului.

iTunes este accesibil atât pentru Mac (preinstalat), cât și pentru calculatoarele care rulează Windows (îl găsiți în Microsoft store, de exemplu). El are acces la cel mai mare catalog de podcasturi, vă permite să le găsiți, să vă subscrieți la ele, va descărca automat episoadele noi pentru voi și le va șterge după ce le veți asculta.

Dacă însă nu vă place iTunes, există o mulțime de alte opțiuni de a asculta podcasturi, pentru fiecare dintre platforme. Faceți o căutare pe net, „podcast player for mac/pc/linux”, găsiți pentru toate gusturile și de toate formele. Majoritatea folosesc catalogul de podcasturi de la iTunes, așa că veți găsi acolo cu ușurință „Istoria Moldovei”.
 
3. iPhone sau iPad

Aplicația Podcasts

Dacă aveți un iPhone sau iPad, totul este foarte simplu. Ele vin cu aplicația Podcasts preinstalată. Tot de ce aveți nevoie e să intrați în ea, să găsiți podcastul „Istoria Moldovei”, și să vă abonați la el.

 

4. Telefon pe Android

Pentru sistemul de operare Android puteți găsi pe Google Play o mulțime de aplicații pentru podcasturi, căutând, de exemplu, Podcast Player (inclusiv veți găsi și aplicația cu același nume, dar și multe altele). Majoritatea covârșitoare a lor suportă catalogul de la iTunes, și veți putea găsi acolo și podcastul nostru.
 
Și, în sfârșit, iată două adrese directe.

Prima e la podcast în catalogul iTunes: https://itunes.apple.com/md/podcast/istoria-moldovei/id1375727849

A doua e la feed-ul podcastului (se va deschide în aplicația pentru podcasturi instalată): https://pcr.apple.com/id1375727849
 
Acestea fiind spuse, cred că sunteți complet echipați pentru a putea să ascultați. Despre Istoria Moldovei, desigur.

Salut

Buna ziua, dragi prieteni

Acest site nu este unul… obișnuit. El are o destinație destul de îngustă și specifică – să suporte podcastul Istoria Moldovei.

Așa că de regulă, pe această pagină voi publica anunțurile despre noile episoade ale podcastului. Și, evident, aici vor fi trimiterile la noul episod și va putea fi chiar ascultat episodul.

Mai important, voi plasa pe acest site materiale adiționale la podcast. Deși formatul audio este o soluție foarte reușită pentru a povesti istorie, îmi dau seama că deseori vor exista careva materiale auxiliare, importante pentru podcast.

Acestea ar fi hărțile, în primul rând, dar și diverse imagini, pe care le voi considera importane pentru narațiunea mea. Desigur, eu aș putea să vă spun: „Trageți, vă rog, o linie imaginară între punctele cu coordonatele: 47˚ 53’ 23’’ N; 106˚ 57’ 29’’ E și 47˚ 02’ 43’’ N; 28˚ 51’ 45’’ E”. Sau aș putea să fac așa o descriere: „Acum închipuiți-vă o ulcică portocalie cu dungi roșii. Tare frumoasă. Închipuit?”. Dar totuși zic să nu ne lăsăm prinși de limitările formatului audio, și când este nevoie, să apelăm și la ochi.

Și, desigur, site-ul e un loc ideal pentru a colecta comentariile voastre. Nu știu în ce măsură voi reuși să fiu implicat în ele, dar fiți sigur că le voi citi pe toate. Plus, discuțiile între diferiți comentatori pot fi mai interesante și mai utile (și uneori mai distractive) decât comunicarea cu autorul site-ului.

Acum, iarăși, tot ce scriu aici este dublat și pe pagina de pe Facebook a podcastului. Aceasta are unele dezavantaje, în primul rând divizarea comunității, împărțirea comentariilor și diluarea atenției voastre între două surse identice. Dar sunt nevoit să o fac din câteva motive. În primul rând, ține de preferințe și acces. Unii nu au cont pe facebook sau intră acolo ocazional, și le-ar fi mult mai comod un site convențional. Alții – invers, trăiesc acolo, și pagina de pe facebook e cel mai simplu mod de interacțiune cu ei.
Așa că cel puțin inițial voi menține ambele pagini, și cu timpul vom vedea cum ele vor evolua. Dacă una dintre ele se va dovedi puțin utilă, oricând poate fi abandonată și direcționat totul pe a doua.

Acestea fiind spuse, bine ați venit, dragi prieteni, pe această pagină.

Eu mă numesc Natan Garștea, și vă prezint podcastul „Istoria Moldovei”.